Atribuţii
Principalele atribuţii, stabilite în sarcina Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, prin H.G. nr. 361/2005 (privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor), modificată şi completată prin H.G. nr. 1068/2005 sunt:
- asigură îndrumare metodologică autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale sau persoanelor îndreptăţite, în vederea aplicării corecte şi unitare a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 şi a Legilor Fondului Funciar;
- asigură Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor soluţionând dosarele care fac obiectul Titlului VII din Legea nr.247/2005 – Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv;
- în subordinea sa se află Direcţia pentru acordarea despăgubirilor în numerar, ce are ca principală atribuţie plata despăgubirilor cuvenite foştilor proprietari (atât în numerar cât şi în acţiuni la Fondul „Proprietatea”);
- exercită controlul fazei administrative a aplicării legilor din domeniul restituirii proprietăţilor prin intermediul Corpului de Control ;
- asigură Secretariatul Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România şi comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România;
- soluţionează prin validare/invalidare dosarele constituite în baza Legii nr. 9/1998, verifică legalitatea hotărârilor emise de comisiile locale pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 prin intermediul Direcţiei pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, a Legii nr. 290/2003 şi a Legii nr. 393/2006 şi verifică avizarea şi constituirea dosarelor de plată, întocmirea tabelelor în vederea efectuării plăţilor către beneficiarii compensaţiilor aprobate potrivit prevederilor Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003.
|